Samsung programează un eveniment pe data de 19 noiembrie; Ar debuta CPU-ul Exynos 2200, cu GPU AMD RDNA2 și ray tracing

Ultimele două luni din acest an vor marca și debutul celor mai noi procesoare flagship ce se vor afla la bordul multor terminale din 2022. Qualcomm deja a anunțat perioada în care va fi organizat summit-ul său anual în cadrul căruia va debuta noul cipset cunoscut momentan sub numele de Snapdragon 898 . Totuși, principalul “rival” al acestuia, cel puțin când vorbim de terminalele Android, ar urma să fie Exynos 2200 . Samsung a programat astăzi un eveniment pe data de 19 octombrie în cadrul căruia ar debuta acesta. Avem detalii mai jos.

Samsung Exynos a postat un teaser pe contul său de Instagram chiar azi prin care anunță un eveniment pe data de 19 noiembrie. Compania afirmă: “în timp ce grafica jocurilor continuă să evolueze, vă vom arăta cum va arăta divertismentul în viitor. Totul se va schimba pe 19 noiembrie 2021” . Acest mesaj ar face referire la un procesor flagship, așa-zisul Exynos 2200 , dacă nu cumva se va schimba denumirea sa în ultimul moment.

Vă reamintesc că săptămâna trecută apărea un alt zvon, totuși. Se credea că producătorul sud-coreean va anunța cipsetul Exynos 1280 , un procesor entry-level fabricat pe un proces de 5nm. Totuși, data la care se credea că va fi anunțat acesta era 10 noiembrie (mâine), deși Samsung nu a programat un eveniment încă.

AMD a oferit detalii în urmă cu câteva luni cu privire la noul procesor Exynos la care lucrează împreună cu Samsung. Acest cipset ar urma să adopte cele mai noi nuclee Cortex-X2, Cortex-A710 și Cortex-A510 și ar sosi cu GPU RDNA2, asemeni consolelor PlayStation 5 și Xbox Series S/X. Astfel, grafica ar fi cu mult îmbunătățită, compania sud-coreeană urmând să aducă ray tracing pe mobil.

Merită menționat însă faptul că Samsung a programat evenimentul pe 19 noiembrie , însă nu știm încă dacă va prezenta acest cipset mult-așteptat. Ar trebui să avem mai multe teasere și informații în următoarele zile.

Leave a Comment